CIOB
12 Iunie 2009
"Cine spune ca sangele apa nu se face si cine spune ca oricat te-aiascunde de sine n-ai sa reusesti niciodata sa spargi toate oglinzile, are
dreptate ."
…spuneam cu cateva saptamani in urma …
Si chiar de am avut dreptate, de atunci am mai invatat inca ceva;
Cu cat spargi mai multe oglinzi cu atat calci pe mai multe cioburi…
Ranile dor ! Dor cumplit ! Dor atat de tare incat te pierzi in durere. Sau cel putin ai iluzia ca o poti face…
Iti taie talpa cioburile, te inteapa, te patrund, durere ascutita ce urca … ramai fara "aripi".
Prizonier al propriul suflet, prizonier in trupul ranit, TREBUIE sa mergi mai departe
Si ciobul ce ti-a sfredelit talpile "coace", zvacneste.
Te
apleci, te incovoi , vezi talpi sangerande dar pasesti … Aproape uiti
ca ai avut candva aripi … incerci sa inveti mersul pe varfuri,
metamorfoza a saltimbancului pe picioroange.
Cazi. Ai pierdut echilibrul …
Mai faci apoi cativa metri taras… Verticalitatea ramane departe, doar pentru cei ce n-au zdrobit
nicicand oglinzile-n talpi …
Inaintezi totusi, te tarasti... Ai strabatut inca un metru, inca doi… spre ceea ce ti-a devenit ideal. Stramt ideal !
Incerci sa ridici capul spre soare. Incerci sa iti
misti ciotul ce candva era o aripa.
Apoi inca un metru, si inca unul…
Deodata, undeva in fata ta, ceva luceste, lumineaza… Un gand, o speranta, se naste …
Poate
ca totusi exista "sus" … poate ca vei invata sa pasesti chiar cu
talpi insangerate… Poate ca lumina ce vine spre tine e o chemare spre
soare…
Poate ca din cioturi se vor naste alte aripi. Poate ca Phonix nu e doar o legenda…
Te sprijini in maini, te sprijini in coate si genunchi. Inaintezi . Doar asta conteaza !
In
fata ta, lumina, stralucirea e tot mai aproape. Atat de aproape incat
daca te-ai putea ridica si pasi, daca talpile tale ar putea calca …ai
ajunge din doi pasi. Daca aripile tale ar putea sa zboare ti-ar
ajunge-o secunda…
Insa tu nu poti decat sa iti urmezi ritmul cu
miscari incete, chinuite… Intai pui o palma in fata, apoi iti lasi
greutatea pe un cot…genunchiul tau mai vine un centimetru in fata…
Apoi iarasi, iarasi …iarasi si iarasi de la capat.
Tamplele zvacnesc, gatul incordat,
nimic in dreapta, nimic in stanga, doar scopul, dor inaintarea. Fruntea
coboara, ochii iti sunt plecati. Uneori cade o lacrima …
respiratia-ti se opreste… Incerci sa zambesti si trebuie sa o faci…
Uiti sa masori distanta.
Aproape
nici nu iti dai seama cand ai ajuns la ceea ce tu credeai ca e raza de
soare. Dar nu-i decat o bucata de sticla in care se reflecta
lumina…. un ciob din oglinda ce odata ai spart-o.
Soarele e sus…tu esti jos.
Tu nu mai esti decat cel ce vei calca mereu pe cioburile oglinzilor ce-ai incercat sa le spargi !
